A norilor
Norii mă
povestesc –
le îngăduie asta cerul
în care fug adesea
din sila viermuielii de
pe pământ
În graiul nimbus
în zborul – joc
numele meu e
mreana ce zboară
un peşte nefericit
în apele curgătoare
cu prundul stând pe loc
Sufletul meu are solzi
cu efigia de argint a
lunii
iar gândul şuviţe de
soare
să uit noaptea din care
cândva am urcat
şi iarăşi noaptea
în care-am să cad
Norii mă povestesc
peste rai peste iad
nici sfinţenie nici
ispită
dar cu gura rănită
de cârligul undiţei
ecleziastului
pe când murmur
dulcele cânt
despre vânarea de vânt