Fărāmă
Mi-e milă de vorbă –
cade ca frunza,
ca iarba…
O coseşte urechea degeaba.
Slugă la mori de vānt,
mi-e milă şi de cuvānt –
primul, cel dat de Domnul,
īnainte de Tot,
el, ajuns ultimul
şi īn rāt, şi īn bot,
de-a pururi sărac veşmānt
pentru marele suflet,
pentru marele gānd…
Zăpada cade muteşte,
luna tace īn nori,
nici soarele nu vorbeşte
şi nici roua pe flori,
doar omul şi pasărea
pier pe limba lor
şi doar cāte-o fărāmă īnvie
īn limba uitată,
moartă,
nemaiştiută azi -
limba poezie…